Schimbări la Tinder, cea mai cunoscută aplicație de agățat online

de: Florin Cașotă
18 03. 2019

Dacă ți se pare că s-a schimbat modul în care-ți sunt afișate personele pe Tinder atunci nu greșești. Tinder a renunțat la o funcție importantă.

În trecut, compania se baza pe scorul Elo pentru a determina pe cine și cum să-ți afișeze atunci când folosești aplicația. Acest scor Elo stătea la baza aplicației și determina pe cine vezi.

Principiul era simplu: cu cât mai mulți oameni plăceau o anumită persoană cu atât scorul acelei persoane creștea. Astfel, profilul ei era afișat unor alte persone cu un scor similar. Practic, oamenii considerați atrăgători interacționau tot cu alte persoane din aceeași categorie.

Așadar, acest scor Elo influența direct pe cine vezi în aplicație deoarece nu era luat în considerare niciun alt criteriu precum scor de compatibilitate, sau aplicarea de filtre precum „înălțime”, „religie” etc.

Cum îți vor fi afișate persoanele în Tinder

Noul sistem al Tinder s-ar baza pe un algoritm de tip Gale-Shapley sau Hinge. Algoritmul identifică anumite tipare în funcție de „like”-urile pe care le dai pe platformă. De exemplu, dacă ție îți place o anumită femeie, iar unui alt tip îi place aceeași femeie atunci tu și cu celălalt bărbat ați putea avea gusturi similare.

De aici, sistemul îți poate arăta femei pe care acel tip le-a plăcut și tu încă nu le-ai văzut. Bineînțeles, încă poți folosi bani pentru a crește vizibilitatea profilului tău și a indica direct unei persoane că-ți place ceea ce vezi. Deci se merge pe sistemul că ce ție-ți place, altuia la fel ca tine s-ar putea să aprecieze același lucru. Vom vedea dacă acest schimbare va înseamna un mix mai bun pe platformă.

Tinder, ca și toate aplicațiile de dating, trebuie să creeze potriviri pentru ca oamenii să vorbească și să se întâlnescă îl lumea reală, pentru a le arăta și altor utilizatori de pe platformă că este posibil să găsești pe cineva de care chiar să-ți placă.